L-Shadow R-Shadow
WordPress Classified Ads Theme

Vadime, ştiai?! Oana Zăvoranu are 15 prieteni gay!

vadim.si.oana Vadime, ştiai?! Oana Zăvoranu are 15 prieteni gay!

Reclama

Ce face, ce nu face, dar Querida îşi supără din nou şeful de la partid. Şi de această dată nu este vorba de modul în care Oana Zăvoranu se îmbracă în timpul şedinţelor PRM, căci este iarnă şi temperatura nu îi permite să îşi etaleze fustele mini. Este vorba despre cu totul altceva…


artid 1230545368b Vadime, ştiai?! Oana Zăvoranu are 15 prieteni gay!Cu toţii ştim că „Tribunul” este un învrăjbit contestatar al homosexualilor şi al drepturilor acestora, nu puţine fiind cazurile în care Vadim Tudor şi-a făcut public acest punct de vedere. Ei bine, Oana priveşte cu totul altfel lucrurile şi se declară mare fan şi susţinător al gay-lor, a aflat revista VIP.

Potrivit sursei citate, artista – o numim „artistă” din simplul motiv că încă nu ne putem decide dacă este mai mult cântăreaţă sau mai mult actriţă, practicând ambele „meserii” la fel de bine – are chiar prieteni homosexuali, cu care se înţelege de minune, iese în oraş, ia cina şi merge la shopping şi la coafor. Şi nu unul sau doi, ci 15!

Da, aţi citit bine! 15 amici gay, care o apreciază foarte mult pe Querida şi care văd în ea o prietenă foarte bună, căreia se pot confesa fără a întâmpina dificultăţi. Evident, Pepe nu este de acord cu acest lucru, nimeni neputând trece prea uşor cu vederea faptul că soţia lui iese cu 15 bărbaţi, fie ei şi de altă orientare sexuală. Şi, tocmai din acest motiv, micuţa „armată” de homosexuali nu îl poate suporta pe cântăreţ. Cât despre Vadim, se pare că „Tribunul” este prea ocupat în aceste zile cu linsul rănilor de după „război”. Atât de ocupat încât nu vede ce a crescut sub propriile-i aripi ocrotitoare…

Sursa VdtOnline
Cuvinte Cheie
Adauga Comentariu

*
Pentru a dovedi ca esti o persoana (nu un script de spam), tipul de securitate cuvantul se arata in imagine. Click pe poza pentru a auzi un fisier audio al cuvantului.
Click pentru a auzi un fisier audio de la cuvantul anti-spam

Top Citite

  • Sandra Romain revine! Filme XXX in SUA, productii sado-maso in Romania
  • Connect-R: Piesa Fata de la tara e despre Moni
  • Irina Sheik, in lenjerie intima pentru Intimissimi
  • Daniela Crudu este criticata de specialisti: S-a ingrasat si are celulita!

Publicitate

    Reclama